Reykjavik, 2353

Din spatele hologramei Rheei, Angie îi întinse mâna și îl chemă înăuntru. Selvin ezită. Apariția soției sale în hologramă animată îl dăduse peste cap. Făcu totuși doi pași timizi și intră, fixând-o cu privirea pe Angie și evitând să o privească pe Rhea. Schiță chiar un zâmbet fugitiv când văzu figura preocupată a fiicei sale. “Ce se întâmplă, Angie?” întrebă el șoptit, de parcă holograma l-ar fi putut auzi.

• A fost ideea ei… nu știu cât a fost de bună. Vino, o să-ți explicăm! 

Selvin făcu ochii mari. “Ideea ei? A cui? A unei holograme?”. „Holograma” îi răspunse: 

• Sel, sunt eu, Rhea. Nu sunt o hologramă. Angie m-a Ridicat. Pentru numele lui Dumnezeu, privește-mă! 

Selvin intră în cameră hotărât printre cele două femei, cu o mișcare bruscă. Făcu doi pași în dreapta și deschise panoul electric principal si, din două mișcări, opri tensiunea în tot apartamentul. Holograma dispăru. Se întoarse apoi către Angie și o întrebă:

• Angie, ce naiba se întâmplă? Ce-a fost asta?
• Iartă-mă, tata. A fost o idee proastă să te abordeze așa. 
• CINE să mă abordeze, Angie? Cine?

Angie tăcu câteva secunde. Apoi răspunse timid:

• E mama, tată. Am… De fapt pentru noi e mama, dar ea nu știe ce e. Ea crede că e mama pentru că e construită pe o conștiință umană căreia i-am aplicat trăsăturile de caracter și amintirile cunoscute ale mamei. E… un program complex de inteligență artificială pe suport rațional și emoțional uman, tată. Pentru noi e mama. Sau o ființă care e foarte apropiată de ce era mama. Cea mai apropiată ființă de a fi Rhea, soția ta, pe care o știi tu, care poate exista. Înainte să te sperii de eventualele consecințe legale, află că am făcut acest experiment în spațiul meu privat virtual.

Angie zâmbi și se apropie de tatăl ei, încă descumpănit. Îl înțelegea, el era mai conservator, credea că s-a mers prea departe, plus că e în stare de șoc pentru că o văzuse pe Rhea. Dar se va obișnui cu asta, trebuie să se obișnuiască. Pentru că Angie știa acum că nu va renunța niciodată la experimentul ăsta. Să facă asta ar fi ca și cum și-ar ucide mama a doua oară. Iar de data asta ar fi fost cu bună știință. 

• Angie… amintirea mamei tale, pentru mine, rămâne acolo unde este acum. Închisă într-o cutie specială, înăuntrul meu. Ceea ce ai făcut tu, deși înțeleg în totalitate, pentru mine… nu înseamnă ce înseamnă pentru tine. Pentru mine, mama ta s-a dus. Iar asta e în regulă, pentru că o parte din ea, așa cum ți-am spus, e cu mine mereu. Ce ai creat tu este experimentul tău personal și sper să te ajute să te împaci cu tine însăți, pentru că doar atât poate face. Asta era surpriza ta, bănuiesc.

Angie tăcu. Tatăl ei avea un punct de vedere dur, dar sănătos. Deși ar fi vrut să-l contrazică, să-l combată, se pare că înțelegea mai bine decât ea. Poate era încă afectată psihic de moartea mamei ei la naștere mai mult decât bănuia. Selvin îi întrerupse șirul gândurilor:

• Pentru mine vei fi întotdeauna cea mai iubită ființă de pe lume, Angie,indiferent de ce se întâmplă. Te rog doar să fii precaută! Tehnologia a fost mereu cu un pas înaintea moralității, provocând-o de fiecare dată.